Trei asistenți medicali din Constanța au fost reținuți pentru luare de mită: Făceau bani de pe urma morților

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalului Constanţa au anunţat, luni, că procurorii au început urmărirea penală faţă de trei persoane pentru luare de mită în formă continuată.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în perioada aprilie-mai 2024, inculpaţii, asistenţi medicali la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol» Andrei Constanţa, Secţia de anatomie patologică sau Serviciul Judeţean de Medicină Legală, ar fi primit de la un investigator sub acoperire, autorizat de procuror în acest sens, diferite sume de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu legate de manipularea cadavrelor (îmbălsămare, toaletare, îmbrăcare şi predare către aparţinători a corpurilor persoanelor decedate în spital, scutite de autopsie sau asupra cărora fuseseră efectuate autopsii anatomo-patologice ori medico-legale), în special pentru urgentarea formalităţilor necesare predării defuncţilor către aparţinători”, au transmis procurorii.

Astfel, procurorii au precizat că un asistent medical a primit câte 200 de lei în zilele de 10 aprilie, 12 aprilie, 23 aprilie şi 8 mai, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

De asemenea, al doilea asistent medical a primit câte 400 de lei în zilele de 15 mai şi 16 ami, iar cel de-al treilea, câte 500 de lei în zilele de 20 mai şi 21 mai, tot pentru a-şi îndeplini atribuţiile.

În cursul zilei curente au fost efectuate percheziţii la domiciliile celor trei inculpaţi, la prosectura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Aposto Andrei» Constanţa şi la Morga Cimitirului Central Constanţa – punct de lucru pentru autopsii medico-legale, de unde au fost ridicate diferite sume de bani”, a mai transmis sursa citată.

Cei trei asistenţi medicali au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *