„Ucigașul de boschetari”, cel mai mare criminal în serie din România, va fi eliberat din închisoare
Unul dintre cei mai de temut criminali în serie din România va fi eliberat vineri din închisoare, deși a fost condamnat inițial la închisoare pe viață.
Grigore Bota, cunoscut drept „Brancardierul morții” sau „Ucigașul de boschetari” a fost unul dintre cei mai prolifici criminali în serie din România postdecembristă, dar și din istoria Maramureșului, potrivit Antena 3.
Inițial a fost condamnat la închisoare pe viață, însă ulterior judecătorii au acceptat schimbarea pedepsei la 25 de ani de închisoare, astfel că Bota va redeveni liber în cursul zilei de vineri.
Bota ar fi ucis 11 bărbați în perioada aprilie – august 2000. A aruncat cadavrele lor fie în zona Gării CFR din Baia Mare, fie pe malurile râului Săsar.
Bota a recunoscut 3 dintre crimele comise iar anchetatorii au dovedit că el este autorul a 7 dintre ele. Pentru celelalte patru nu s-a putut dovedi deși modul de operare era identic: își lovea victimele în cap cu bolovani. Asta după ce, în prealabil, întreținerea raporturi sexuale cu ei.
Toate victimele maramureșeanului erau oameni ai străzii și acceptau relații sexuale cu el pentru o sticlă de băuturi alcoolice.