Ucrainenii fug de război şi mor încercând ajungă în România: Şase cadavre găsite într-o singură zi în râul Tisa

Şase cadavre au fost descoperite într-o singură zi în râul Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina. Patru dintre cadavre se aflau pe partea ucraineană, iar celelalte două pe partea română. Ucrainenii continuă să fugă de război şi trec ilegal graniţa în România, fie prin râul Tisa, fie prin munţi, iar mulţi dintre ei nu reuşesc să ajungă în viaţă la noi în ţară. De la începutul războiului Rusiei în Ucraina, au fost găsite cadavrele a 24 de persoane care au încercat să treacă râul Tisa şi să ajungă în România.

Luni, 6 mai 2024, autorităţile din România şi Ucraina au descoperit cadavrele a şase persoane de cetăţenie ucraineană, potrivit Antena 3 CNN.

O altă variantă pentru ucrainenii care fug de război este prin munţi, însă, nu de puţine ori, şi acolo şi-au găsit sfârşitul. Mulţi dintre ei au reuşit, însă, să supravieţuiască chiar şi câteva zile, până au fost salvaţi de autorităţile române.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Grăniceri al Ucrainei, Andriy Demchenko, a declarat că unii bărbați plătesc „sume mari” de bani unor grupuri care promit să-i treacă ilegal peste graniţă. Asemenea tentative se înregistrează „în fiecare zi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Grăniceri de Stat. De cele mai multe ori, ucrainenii încearcă să ajungă în țările din vest și trec granițele Ucrainei cu Polonia, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova și România.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *