Un elvețian de 19 ani, urmărit de polițiști pe DN1 după ce a furat o mașină și a făcut două accidente

Poliţiştii din Sibiu şi Braşov au demarat, duminică, o operaţiune de tip ”năvodul” pentru a prinde un tânăr elvețian în vârstă de 19 ani, care conducea o mașină furată, nu avea permis de conducere și care a ieșit pozitiv la drugtest, conform News.ro.

La data de 20 octombrie 2024, în jurul orei 10:30, Poliţia Municipiului Făgăraş a fost sesizată de către deţinătorul unui autovehicul, care semnala faptul că i-ar fi fost sustras autoturismul pe care îl parcase pe un teren situat în zona periferică a municipiului Făgăraş. S-a stabilit faptul că, după ce ar fi fost sustras, autoturismul a fost condus pe DN 1, pe direcţia judeţului Sibiu, astfel că s-a procedat la informarea colegilor din judeţul vecin cu privire la eveniment, în cauză fiind declanşată acţiunea ‘Năvodul’”, au transmis, duminică, oficialii IPJ Braşov.

Potrivit acestora, în jurul orei 11:10, după ce au fost comunicate tuturor echipajelor din teren datele autovehiculului aflat în atenţie, acesta a fost observat pe DN1, pe sectorul de drum Veştem – Şelimbăr.

Întrucât conducătorul auto nu s-a supus semnalelor de oprire, poliţiştii au procedat la urmărirea autovehiculului în trafic, fiind ulterior reţinut pe o stradă din localitatea Şelimbăr. Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 19 ani, cetăţean străin, a fost verificat în bazele de date şi a rezultat faptul că nu este posesor de permis de conducere”, a mai transmis sursa citată.

Aceasta a precizat că şoferul a fost testat cu aparatele din dotare, fiind pozitiv la o substanţă psihoactivă, fapt pentru care a fost însoţit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii prezenţei în sânge a vreunei substanţe psihoactive.

Până să fie prins de polițiști, tânărul în vârstă de 19 ani a provocat două accidente rutiere în judeţul Sibiu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, el a acroşat mai întâi un autoturism pe DN1, într-un sens giratoriu, eveniment soldat doar cu pagube materiale.

Al doilea accident, în care au fost implicate patru autoturisme, s-a produs pe DN1, în Şelimbăr, în apropierea unei staţii de alimentare cu combustibil. Cele patru maşini erau conduse pe aceeaşi direcţie de deplasare, iar în urma accidentului au rezultat trei răniţi, două femei şi un bărbat”, au precizat reprezentanţii IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Făgăraş sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt în scop de folosinţă”, precum şi a infracţiunilor săvârşite la regimul rutier, cercetări ce se desfăşoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, la finalizarea cărora vor fi propuse măsurile legale.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *