Vâlcea: Tânără de 18 ani, reținută. S-a urcat beată la volan, a lovit cu mașina un bătrân, apoi a fugit

O tânără de 18 ani, din judeţul Vâlcea, a fost reţinută pentru 24 de ore după ce s-a urcat beată la volan, a lovit cu mașina un bătrân, apoi a fugit de la locul accidentului. Accidentul a avut loc joi dimineață, pe DJ665, în localitatea vâlceană Vaideeni. Fata, de origine din Horezu, l-a lovit cu mașina pe un localnic în vârstă de 75 de ani, apoi a fugit. Victima a fost transportată la spital, iar polițiștii au reușit să dea de urma șoferiței.

„Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Vâlcea.

Tânăra a fost dusă la spital pentru prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei exacte, apoi a fost reținută pentru 24 de ore. Ea e cercetată pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise şi părăsirea locului accidentului.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *