Vărul lui Tzancă Uraganu, interlopul ‘Sefor’, capturat și adus în țară
O escortă a Poliției Române l-a adus adus în țară pe interlopul bucureștean Felix Velcu (25 de ani), poreclit ‘Sefor’, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Felix Velcu, membru al clanului Duduianu, a fost condamnat la închisoare pe 4 aprilie 2024 și arestat în Franța la data de 5 iunie 2024, conform Adevărul. El este vărul cântărețului de manele Tzancă Uraganu.
„Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul a fost adus din Franța, având emis de către Curtea de Apel București, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 692 de zile”, a anunțat joi, 29 august, Poliția Română.
Bărbatul a fost încarcerat, în vederea executării mandatului.
Anul trecut, ‘Sefor’ a scăpat miraculos cu viață în timp ce încerca să fure dintr-un camion aflat în mers. Felix Velcu s-a dezechilibrat și a căzut pe șosea, iar trupul său a fost zdrobit chiar de mașina în care se aflau complicii lui, care circula, foarte aproape, în spatele remorcii. În ciuda rănilor foarte grave, Felix Velcu a fost găsit în viață de paramedici și transportat la spital, unde a fost conectat la aparate.