Vot final în Parlament: România se conectează la autostrada informațiilor secrete ale SUA

Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul care creează, la nivel naţional, mecanismele necesare pentru realizarea unui schimb de informaţii cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii, prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate şi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Legea merge la promulgare.

Propunerea legislativă modifică Legea 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C., precum şi alte acte normative.

Astfel, va fi creat „un flux de lucru automatizat cu Departamentul pentru Securitate Internă, care să permită punctului sau punctelor naţionale de contact desemnate de partea americană şi de partea română căutarea automatizată a datelor de referinţă dactiloscopice în sistemul AFIS naţional prin platforma informatică, precum şi în sistemele de identificare similare ale părţii americane, cât şi transmiterea, după caz, a datelor personale şi a informaţiilor suplimentare, în cazul unei concordanţe”, conform proiectului.

Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări sunt desemnate puncte naţionale de contact pentru efectuarea interogărilor automatizate în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii infracţiunilor grave în privinţa colaborării cu Departamentul american pentru Securitate Internă.

Propunerea de lege are măsuri privind protecţia prelucrării datelor cu caracter personal.

Fluxurile de lucru realizate potrivit acordului sunt automatizate şi manuale în ceea ce priveşte colaborarea cu Biroul Federal de Investigaţii, respectiv doar automatizate în ceea ce priveşte colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii. Schimbul de informaţii cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii se realizează prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate şi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, care constituie punct naţional de contact pentru aspecte de natură IT&C legate de interogarea automatizată a datelor cu caracter personal şi a informaţiilor suplimentare prin platforma informatică. Aspectele administrative privind operaţionalizarea şi funcţionarea platformei, precum şi cooperarea interinstituţională în acest scop se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, conform sursei menţionate.

Astfel, „datele cu caracter personal, respectiv informaţiile suplimentare obţinute, automatizat, în cazul interogării prin intermediul platformei informatice pot fi, fără a se limita la acestea, în funcţie de disponibilitate, următoarele: numere de referinţă asociate, nume, prenume, cod sau număr individual naţional, imagine facială, data naşterii, locul naşterii, nume anterioare, alte nume, numele şi prenume ale părinţilor, sex, cetăţenie, infracţiune sau motivul înscrierii, datele paşaportului, informaţii din cazier şi informaţii de frontieră, situaţia juridică a străinului pe linie de migraţie şi azil”.

Totodată, în situaţia în care, cu ocazia schimbului de date generat de apariţia unei concordanţe între datele dactiloscopice, sunt primite informaţii ce vizează domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, structurile din cadrul MAI, desemnate ca puncte naţionale de contact care au primit informaţiile, au obligaţia de a le transfera, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 72 de ore, Serviciului Român de Informaţii, în calitate de autoritate naţională şi punct de contact pe relaţia cu partea americană în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, mai prevede proiectul.

„În vederea implementării, în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la din 5 octombrie 2015 la Washington D.C., ratificat prin Legea nr.189/2017, structurile din cadrul MAI, desemnate puncte naţionale de contact, cooperează cu Serviciul Român de Informaţii, în calitate de autoritate naţională şi punct de contact pe relaţia cu partea americană în domeniu”, potrivit sursei amintite.

De asemenea, informaţiile suplimentare primite de la partea americană cu ocazia schimbului de date generat de apariţia unei concordanţe între datele dactiloscopice ca urmare a unei interogări a acesteia se stochează în cadrul platformei informatice pentru o perioadă de 3 ani şi sunt utilizate de către Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română şi IGI, în scopurile prevăzute în acord.

Pe 11 martie 2024, Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *