Accident mortal în Prahova: Pieton a fost spulberat de o mașină, în timp ce mergea pe marginea drumului
Un bărbat de 62 de ani, care mergea pe marginea unui drum din comuna Fulga, județul Prahova, a fost lovit, miercuri dimineața, mortal de o mașină.
Potrivit IPJ Prahova, polițiștii din Mizil au fost sesizați miercuri dimineața despre faptul că în comuna Fulga, pe Strada Islaz, a avut loc un accident rutier. Din primele verificări ale polițiștilor deplasați la fața locului a reieșit că un tânăr în vârstă de 24 de ani, în timp ce se afla la volanul unei mașini, ar fi accidentat un pieton, un bărbat în vârstă de 62 de ani, care se deplasa în aceeași direcție de mers, pe marginea drumului. În urma accidentului, pietonul a murit.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.