Accident teribil în Suceava: Au murit cinci persoane, între care doi minori

Cinci oameni, între care doi minori, au murit într-un grav accident rutier produs luni dimineață, pe DN2, în zona localității sucevene Cumpărătura. În accident au fost implicate o autocisternă și un autoturism care tracta o platformă cu un alt autoturism, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, citat de News Bucovina.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, două autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

O victimă din autotren, conștientă, a fost transportată la spital.

În schimb, toate cele cinci persoane din autoturism, trei adulți si doi minori, au murit.

Centrul Infotrafic a anunțat că pe DN 2 Suceava-Fălticeni, în afara localității Cumpărătura, traficul e oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), 531 de persoane au decedat în urma accidentelor rutiere produse în primele cinci luni ale anului 2024.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *