Adoptat în Senat: Se extinde ordinul de protecţie la toate formele de violenţă fizică şi psihică
Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege iniţiat de către Guvern privind extinderea ordinului de protecţie. Propunerea de lege urmează să fie votată decizional de către Camere Deputaţilor. Astfel, iniţiativa legislativă extinde ordinul de protecţie la toate formele de violenţă fizică, dar şi psihică cum ar hărţuirea online, apelurile telefonice multiple, urmărirea şi nu este necesar ca agresorul să fie membru de familie, a explicat ministra Justiţiei Alina Gorghiu.
„La nivel naţional, până la 1 septembrie, au fost emise 8.629 de ordine de protecţie provizorii şi 7.814 de ordine de protecţie. Cu toate acestea, sunt foarte multe femei, care, de frică sau din alte motive, nu au curaj, aleg să-şi ducă suferinţa acasă, singure, tăcute şi în durere”, a mai spus ea.
„160 de cazuri de violenţă domestică pe zi în România. O statistică tristă pe care trebuie să o oprim! Extinderea ordinului de protecţie, pentru orice victimă a violenţei de orice fel, adoptată astăzi (luni – n.r.)d e Plenul Senatului. La nivel naţional, până la 1 septembrie, au fost emise 8.629 de ordine de protecţie provizorii şi 7.814 de ordine de protecţie. Cu toate acestea, sunt foarte multe femei, care, de frică sau din alte motive, nu au curaj, aleg să-şi ducă suferinţa acasă, singure, tăcute şi în durere”, a explicat Alina Gorghiu, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.
Ea a adăugat că prin proiectul de lege este extins mecanismul ordinului de protecţie la toate formele de violenţă fizică, dar şi psihică: hărţuire online, apeluri telefonice multiple, urmărire şi nu e nevoie ca agresorul să fie membru de familie. Gorghiu a mai spus că iniţiativa legislativă a Guvernului, măsurile faţă de agresor sunt următoarele:
– evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună;
– obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime faţă de victime
– obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
– interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic;
– instanţa poate dispune şi obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie şi poate recomanda internarea voluntară sau, după caz, poate solicita internarea nevoluntară;
– în cazul în care agresorul este consumator de substanţe psihoactive, instanţa poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea acestuia într-un program de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.,
„De asemenea, agresorul va plăti cheltuielile de judecată”, a mai declarat ministra Justiţiei.
„O societate mai sigură are nevoie de legi solide şi acest proiect este un pas înainte”, a conchis Alina Gorghiu.
Votul Senatului a fost în calitate de prim for sesizat, iar decizională pe proiectul de lege este Camera Deputaţilor.