Alertă în rândul forțelor de ordine: Lumea interlopă, la protestul lui Georgescu – Membri ai clanurilor Duduianu și Corduneanu, în stradă

Prezență controversată la protestul din Capitală organizat de Călin Georgescu și George Simion. Membrii ai temutelor clanurilor Duduianu și Corduneanu paricipă la manifestație. Potrivit unor surse avizate, la protestul din Piața Constituției este prezent și un membru dintr-unul din cele mai de temut clanuri din România. Este vorba despre Constantin Duduianu zis „Samir Duduianu” – exponent al grupării Pian/Duduianu și contestatar al deputatului Nicolae Păun, reprezentantul minioritățior rome în Parlament. Acesta a realizat un video live din mijlocul manifestanților pe contul său de Facebook.

Totodată, a fost semnalată și prezența unui membru al unui alt clan, respectiv Petronel Corduneanu din gruparea Corduneanu împreună cu Alina-Elena Filip, iubita sa.
Sămbătă au loc proteste în Capitală, în Piața Constituției și în fața Guvernului, față de decizia CCR de a anula alegerile din decembrie 2024. George Simion și Călin Georgescu și-au chemat susținătorii în stradă pentru a cere reluarea turului doi al scrutinului, dar și pentru a strânge semnături pentru candidatura celui din urmă la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna mai.
Poliția, nevoită să dezmintă informațiile unui post de televiziune
Poliția Română dezminte, printr-un comunicat de presă, informațiile vehiculate în spațiul public cum că nu s-ar permite deplasarea către Capitală a autocarelor în care se află protestatari.
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, la un post de televiziune, respectiv că ,,Poliția face filtre și nu permite deplasarea către Capitală a autocarelor în care se află protestatari”, Centrul de Informare și Relații Publice este abilitat să conunice următoarele: Informația vehiculată este una falsă.
Polițiștii rutieri derulează toată gama de activități din competență, cu respectarea principiilor legalității, echidistanței și imparțialității și nu a existat nicio situație în care să nu fie permisă continuarea deplasării pentru vreun mijloc de transport, către Capitală.
Aducem la cunoștința opiniei publice faptul că polițiștii rutieri acționează pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pe toate drumurile din țara noastră, și în niciun caz nu reprezintă ,,operațiuni de intimidare”, așa cum fals s-a afirmat în spațiul public.
De asemenea, subliniem faptul că, săptămâna aceasta, în contextul Acțiunii derulate la nivel european, ROADPOL-Truck&Bus, care are ca obiectiv creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice, sunt organizate activități, la nivel național, pentru verificarea legalității efectuării transportului rutier de marfă și persoane”, precizează Poliția Română. De altfel, la aceste acțiuni, au fost invitați să participe și reprezentanții mass-media.
Jandarmeria a prins încă un bărbat cu cuțit la el, la protestul lui Georgescu
Scenele de vineri se repetă! Din ce în ce mai mulți protestatari care îl susțin pe Călin Georgescu sunt prinși cu cuțite la ei. S-a întâmplat vineri și s-a întâmplat din nou sâmbătă, atunci când poliția și jandarmeria au făcut verificări la sânge. Jandarmii au depistat o persoană care avea asupra sa un briceag mici dimensiuni la adunarea publică din Piaţa Constituţiei, fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală.
„Pe timpul afluirii participanţilor la adunarea publică din Piaţa Constituţiei, în jurul orei 11,00, jandarmii au depistat o persoană care avea asupra sa un briceag de mici dimensiuni, în cauză fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României. (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase)”, se arată într-o precizare a Jandarmeriei referitoare la adunarea publică din Piaţa Constituţiei.
În context, Jandarmeria subliniază faptul că măsurile de control al bagajelor adoptate de jandarmi sunt legale şi oportune, având exclusiv scopul de a preveni introducerea în rândul manifestanţilor a unor obiecte/ substanţe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice.
„Reiterăm apelul nostru către participanţi de a respecta legea, de a coopera cu forţele de ordine şi de a manifesta responsabilitate, astfel încât protestul să se desfăşoare într-un climat de siguranţă pentru toţi”, mai precizează sursa citată.
Mii de oameni participă sâmbătă, în Piaţa Constituţiei, la campania de strângere de semnături de susţinere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.

