Bombă de artilerie din al Doilea Război Mondial, găsită în timpul unor lucrări de canalizare în Bihor

O bombă de artilerie funcțională a fost găsită pe o stradă din satul Cihei, comuna Sânmartin, în timpul unor lucrări la reţeaua de canalizare a localităţii. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana” al judeţului Bihor, specialiştii pirotehnicieni au fost mobilizaţi, în urmă cu o zi, la fața locului, conform observatornews.ro.

„Ajunşi la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au identificat o bombă de artilerie, de calibru 82 milimetri, în stare de funcţionare, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta fiind descoperită de un muncitor în timpul efectuării unor lucrări la reţeaua de canalizare a localităţii”, a transmis ISU „Crișana”.

Pirotehniștii au cercetat zona în care muniția a fost descoperită, după care au transportat-o și depozitat-o în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii ulterioare prin explozie controlată.

ISU „Crișana” al județului Bihor recomandă persoanelor care descoperă muniții neexplodate să nu le atingă. De asemenea, când efectuează diferite activităţi şi depistează muniţii, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe în cel mai scurt timp serviciile de urgență.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *