De ce sunt mall-urile pline și pare că lumea are bani: România cheltuie, dar nu produce nimic. „Suntem o țară mai scumpă decât cele din Occident și asta e capăt de drum”

Mall-urile pline, mai ales duminica, au devenit pentru mulți un argument că „lumea are bani” și că, în ciuda tuturor discuțiilor despre scumpiri și crize, consumul merge înainte. Ideea de bază este că tocmai aici apare problema: faptul că se cheltuie mult nu înseamnă automat că există prosperitate reală sau că banii vin dintr-o economie care produce și adaugă valoare. Din contră, se conturează o percepție că „banii nu există” în sensul unei baze productive solide, ci circulă într-un circuit în care se „joacă” în anumite zone și apoi se varsă în consum.

Observația este și una de comportament: mall-urile nu sunt pline constant. În timpul săptămânii, în multe orașe, la etajele de shopping „bate vântul”, iar aglomerația reală apare duminica. Asta este pus pe seama faptului că duminica este zi liberă, iar pentru foarte mulți oameni mall-ul devine destinația implicită. Nu doar pentru cumpărături, ci pentru că România ar avea foarte puține alternative de petrecere a timpului liber, mai ales pentru familii cu copii. În această logică, mall-ul nu este doar un loc de consum, ci un substitut pentru lipsa de opțiuni: loc de joacă, mâncare, plimbare, „ceva de făcut”. În același registru, turismul intern este perceput ca fiind scump și slab ca experiență, cu infrastructură dificilă, trafic, servicii inegale și puține lucruri de văzut sau de făcut dincolo de consum. În această descriere, multe escapade se reduc la drum cu mașina, aglomerație, cazare, eventual spa, mâncare și apoi întoarcere în trafic, fără o ofertă reală de activități, cultură sau experiențe care să justifice prețul. România nu oferă nimic comparativ cu alte țări, iar asta împinge oamenii către mall ca soluție simplă, la îndemână, repetabilă. Mai există și o explicație legată de felul în care sunt proiectate mall-urile: supermarketul de la parter este motorul zilnic, iar restul spațiului este construit ca să capteze consum suplimentar. În timpul săptămânii, mulți vin „pentru cumpărăturile de bază”, iar duminica, când oamenii au timp, se plimbă, se învârt, mai cumpără ceva, mănâncă și pleacă. Pentru cei din orașe mici, ieșirea într-un oraș mai mare urmează același tipar: mall, o terasă, câteva poze în centru, apoi întoarcere, pentru că în spatele blocurilor „e la fel ca acasă”.

Teza economică din spatele acestei imagini este că România a ales, ani la rând, să construiască și să consume, nu să investească în producție. În această perspectivă, banii se duc în zone precum imobiliarele și retailul, iar rezultatul este o economie care arată activă la suprafață, dar care nu creează plusvaloare pe termen lung. Mall-urile și blocurile sunt prezentate ca simboluri ale acestui model: ele mișcă bani, dar nu construiesc o bază productivă „perpetuă”, capabilă să susțină venituri stabile și competitivitate externă. În locul parcurilor industriale, al producției și al exportului, se multiplică spațiile de consum. Faptul că „avem ce cheltui” nu este un motiv de bucurie, ci un semnal de alarmă, pentru că banii vin dintr-un mecanism care nu are acoperire în producție. Iar când acest mecanism se întoarce împotriva populației, apare efectul final: România ajunge să fie mai scumpă decât țări din afară, fără să ofere aceeași calitate a serviciilor sau aceeași infrastructură. Asta este descris ca un capăt de drum al modelului: consum fără bază productivă, costuri în creștere și o țară care devine scumpă pentru propriii cetățeni.

Fără măsuri radicale și fără o schimbare către producție, investiții și calificare, România rămâne blocată într-un circuit în care banii se învârt în consum, iar oamenii își umplu duminicile în mall nu pentru că trăiesc mai bine, ci pentru că nu au alternative reale și pentru că economia nu le oferă o direcție care să creeze valoare pe termen lung.