Dosar DNA din epoca Mazăre, al terenurilor vândute pe litoral, se rejudecă

Direcția Națională Anticorupție se laudă cu „un succes semnificativ în justiție”, după ce Curtea de Apel Constanța a anulat achitarea pronunțată în prima instanță și a dispus rejudecarea integrală a dosarului privind vânzarea unor terenuri de pe litoral la prețuri derizorii. Procesul vizeaza hotărâri ale Consiliului Local Constanța prin care terenuri situate în zone cu potențial turistic și comercial ar fi fost înstrăinate la valori de până la patru ori sub prețul pieței, cu un prejudiciu de peste 1,7 milioane de euro.

Dosarul în care Marcela Enache, fost secretar al municipiului Constanța, a fost trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu după ce ar fi contrasemnat șapte hotărâri ale Consiliului Local prin care era aprobată vânzarea unor terenuri sub prețul pieței se va relua de la zero. În decembrie 2024, Enache fusese achitată de către Tribunalul Constanța pe motiv că „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege”, potrivit News.ro.Curtea de Apel Constanța a stabilit rejudecarea dosarului prin decizia: „Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Constanța și partea civilă Municipiul Constanța prin primar împotriva sentinței penale nr. 648/19.12.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 1863/118/2023. Desființează în totalitate sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.”

Conform DNA, în perioada 2003-2012, Marcela Enache ar fi contrasemnat pentru legalitate un număr de șapte Hotărâri ale Consiliului Local Constanța prin care se aproba, la un preț derizoriu și de patru ori mai mic decât prețul pieței, vânzarea prin negociere directă a unor terenuri (în suprafață totală de 3.590 mp), aparținând domeniului privat al UAT Constanța. Terenurile respective, situate în zone cu potențial turistic și comercial deosebit, ar fi intrat în posesia unor societăți comerciale controlate de oameni de afaceri din anturajul edilului care conducea primăria municipiului Constanța la vremea respectivă.Prejudiciul estimat la peste 1,7 milioane de euro reflectă diferența dintre valoarea reală a terenurilor și prețurile la care au fost vândute. Pentru terenuri situate în zone strategice de pe litoralul Constanței, cu potențial pentru dezvoltare turistică și comercială, această diferență este substanțială.

În acest dosar a fost cercetat și fostul edil Radu Ștefan Mazăre, suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, însă cercetările față de Mazăre au fost clasate.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu