Ex-consilier AUR din Buzău, candidat la primărie, săltat de acasă de mascații din Trupele Speciale, pentru tâlhărie în Italia

Un fost consilier local AUR din comuna Mărăcineni, județul Buzău, care a candidat și pentru funcția de primar al comunei din partea formațiunii politice, a fost ridicat de mascați din locuința sa, după ce autoritățile italiene au emis pe numele său un mandat european de arestare pentru tâlhărie.
Potrivit polițiștilor din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, bărbatul, identificat ca Marius Nichițelea, în vârstă de 42 de ani, a fost depistat la domiciliu pe 23 aprilie, în urma unei acțiuni desfășurate cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Mandatul european de arestare fusese transmis prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, după ce autoritățile din Italia l-au dat în urmărire pentru o tâlhărie comisă pe teritoriul acestei țări.
„La data de 21 aprilie a.c., prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, Serviciul de Investigații Criminale a primit mandatul european de arestare emis pe numele bărbatului de către autoritățile din Italia, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Imediat după primirea mandatului, polițiștii din Buzău au demarat activităţile specifice în vederea depistării persoanei. La data de 23 aprilie a.c., cu sprijinul polițiștilor Secției de poliție rurală Mărăcineni și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu. Persoanei i-a fost adus la cunoștință faptul că pe numele său este emis un mandat european de arestare, fiind totodată condusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în baza mandatului de aducere. Faţă de aceasta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.“, precizează IPJ Buzău.
După reținerea pentru 24 de ore, Nichițelea a fost prezentat în fața magistraților de la Curtea de Apel Ploiești, care au decis plasarea sa sub control judiciar pentru 30 de zile, până la finalizarea procedurilor de extrădare.
Surse locale îl descriu pe fostul consilier drept un personaj cunoscut în zona interlopă. Nu este primul contact al acestuia cu legea.În 2020, ar fi fost implicat într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce o armă de foc ar fi fost îngropată într-un cimitir din Vadu Pașii, într-un caz în care apărea și numele unui interlop cunoscut.
Autoritățile române au demarat procedurile pentru predarea bărbatului către Italia, unde urmează să fie judecat pentru fapta de care este acuzat. În campania electorală pentru alegerile locale din 2024, liderul AUR, George Simion, îndeamnă președinții din organizațiile locale să se mobilizeze pentru a avea liste complete la alegeri și să primească orice persoană care nu candidează din partea PSD sau PNL, indiferent dacă sunt „escroci”.
George Simion, fondator AUR: „Să primiți pe toată lumea! Avem alegeri în iunie, teoretic avem alegeri în septembrie și alegeri în decembrie. Avem nevoie de fiecare, oricine care nu candidează din partea PSD și PNL e binevenit. Unii o să fie trimiși doar să facă panaramă, scandal. Ați văzut Mehedinți, ați văzut Timiș, ați văzut cocota aia masculină de Laufer (Ilan Laufer, n.r.). Nu contează, noi suntem făcuți pentru a câștiga și o să vă rog pe fiecare dintre voi să vă mobilizați să avem liste complete în toate județele. Primiți-i pe toți, indiferent ce dubii aveți despre ei, ce escroci sunt. Țineți-i sub monitorizare, dar primiți-i pe toți, pentru că anul ăsta se termină în decembrie, nu în iunie și avem nevoie de fiecare vot și avem nevoie să batem PSD-PNL la final, să nu mai poată PNL-PSD-UDMR să facă 50%“, spunea George Simion la acea vreme într-o înregistrare audio trimisă pe un grup WhatsApp al formațiunii.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
