Forțele Navale: Fregata „Regele Ferdinand” revine, în portul militar Constanța, după prezența la EUNAVFOR MED IRINI. Cu un militar mai puțin

Fregata „Regele Ferdinand” se va întoarce luni, 16 iunie, în portul militar Constanța, după ce a participat, timp de peste 40 de zile la Operația EUNAVFOR MED IRINI, desfășurată în Marea Mediterană, anunță Forțele Navale.

Fregata „Regele Ferdinand” a făcut parte din gruparea navală a operației, alături de nave partenere din Franța, Grecia și Italia, și a avut un rol esențial în sprijinirea respectării embargoului asupra armelor impus Libiei. Pe parcursul misiunii, nava a efectuat escale de pregătire a echipajului și refacere a capacității de luptă în porturile Souda (Grecia) și Catania (Italia). 

Forțele Navale Române au participat pentru a patra oară la Operația EUNAVFOR MED IRINI, demonstrând angajamentul ferm al țării noastre față de eforturile Uniunii Europene de promovare a securității și stabilității regionale.

Operația EUNAVFOR MED IRINI, succesoare a Operației SOPHIA, a fost lansată în urma deciziilor luate la Conferința de la Berlin din anul 2022, având ca scop crearea condițiilor necesare pentru încetarea permanentă a conflictului din Libia și pentru restabilirea păcii în bazinul mediteraneean.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *