Incident cu focuri de armă în Timișoara: Poliţiştii au oprit o maşină cu migranţi. 3 au reuşit să fugă – VIDEO

Poliţiştii au reuşit să oprească cu focuri de armă o maşină care transporta 8 migranţi, dinspre Arad, spre Timişoara. Dintre cei 8 doar 5 au fost prinşi, şi şoferul maşinii. Trei migranţi au reuşit să fugă, conform news.ro.
Autoturismul pe care poliţiştii de la Biroul Autostrăzi au vrut să îl oprească în cadrul unei razii, noaptea trecută, venea dinspre Arad şi se îndrepta spre Timişoara. La semnalul poliţiştilor, şoferul a accelerat, iar agenţii au pornit în urmărirea lui.
La intrarea în Timişoara, maşina fugarilor a lovit două maşini, fără a exista victime, apoi, după ce a trecut de un sens giratoriu, şoferul cel mai probabil a pierdut controlul volanului şi a ajuns într-un canal de la marginea drumului.
Migranţii au coborât din autoturism şi au început să fugă în mai multe direcţii. Pentru a-i opri, poliţiştii au tras mai multe focuri de armă în plan vertical.
Şoferul a fost şi el capturat. Acesta este cetăţean din Republica Moldova şi va fi cercetat pentru trafic de migranţi.

