Manelistul Florin Salam, vizat de un dosar penal: Ar fi bătut o prostituată într-un hotel
Poliția Capitalei anunță că are în lucru un dosar în care sunt vizate infracțiuni de loviri și alte violențe. Potrivit unor surse judiciare, cel vizat de acuzații este manelistul Florin Salam.
„La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani. În cauză, a fost întocmit un dosar penal și au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, transmite Poliția Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, manelistul Florin Salam ar fi cel acuzat de femeia de 23 de ani că a agresat-o. Incidentul s-a petrecut într-o cameră a Grand Hotel (fostul intercontinental). Femeia s-ar fi aflat în cameră cu Salam pentru a presta servicii sexuale contra cost. După ce ar fi întreținut relații sexuale, Salam ar fi lovit-o pe femeie în cap și în piept cu telefonul, pentru că o suspecta că încearcă să-i fure bani din portofel.
Se fac audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în cazul în care o persoană de sex feminin acuză că ar fi fost lovită de manelistul Florin Salam. Sursele arătate precizează că ar fi vorba de persoane care au fost în preajma evenimentului cercetat acum de anchetatori, fără a preciza natura acestora. Este foarte probabil să fie vorba despre angajați ai hotelului dar și alte persoane. Aceleași surse afirmă că cercetarea în dosar se face la acest moment pentru infracțiunea de la articolul 193 alineatul 1.
Concret, „lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, se arată la acest alineat.
Cu toate acestea, dezvăluie sursele autorului, dacă expertiza medico-legală a femeii este concludentă în sensul gravității loviturilor, agresorul acesteia riscă să fie cercetat pentru fapta de la alineatul 2 al aceluiași articol:
„Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă”.
Potrivit articolului în baza căruia a fost declanșat acest dosar penal ce l-ar putea viza pe Florin Salam, „acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”. Cântărețul de manele ar fi vizat de o anchetă penală aflată în faza de cercetare penală „in rem“, doar cu privire la faptă, după ce o femeie ar fi acuzat că ar fi fost lovită de acesta într-o cameră de hotel.
Mărturia tinerei care susține că a fost bătută de Florin Salam, într-un hotel: „E un monstru”
Femeia spune că manelistul este un monstru și că nu a bănuit nicio secundă că i se poate întâmpla așa ceva. Artistul este cercetat acum de poliție. Potrivit surselor, femeia este cunoscută ca fiind damă de companie.
„Am făcut atac de panică de dimineață. Deci vă rog să mă credeți chiar nu sunt ok. Pe 1 (n.r. ianuarie), în prima seară a anului, nimeni nu își dorește să i se întâmple chestia asta, adică să îți începi anul așa și mergi la un om care pare, atenție, pare ok și te duci acolo și vezi un monstru”, este mărturia tinerei care acuză că a fost bătută de Florin Salam, potrivit Antena 3.
Sunt acuzații extrem de dure care i se aduc lui Florin Salam și asta pentru că tânăra, în vârstă de 23 de ani, a venit la Secția 1 de Poliție și a depus plângere împotriva acestuia. Ea a spus că a fost lovită în cap și în piept cu telefonul mobil, atunci când se afla cu Flrin Salam, pe 1 ianuarie, într-o cameră de hotel din Sectorul 1.
Până la această oră, Florin Salam nu a fost audiat. A fost deschis un dosar penal in rem pentru loviri și alte violențe, iar, conform unor surse, Florin Salam urmează să fie audiat la Secția 1 de Poliție. Tot potrivit unor surse, femeia și-a scos un certificat medico-legal cu care să poată să-și probeze toate acuzațiile pe care i le aduce manelistului.
„La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani. În cauză, a fost întocmit un dosar penal și au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis Poliția Capitalei.