Manifestări cu ocazia Zilei Pompierilor: Depuneri de coroane şi inaugurarea Muzeului Naţional al Pompierilor – VIDEO

Ziua Pompierilor este marcată vineri în Capitală, dar şi în ţară, printr-o serie de manifestări. Potrivit IGSU, la Monumentul Eroilor Pompieri din Capitală va avea loc o ceremonie solemnă de depunere de coroane pentru a aduce un omagiu eroilor pompieri care s-au jertfit pentru salvarea de vieţi. Tot cu această ocazie, Muzeul Naţional al Pompierilor, care a fost supus unui proces de consolidare şi modernizare, va fi inaugurat, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Începând cu ora 11,00, va avea loc inaugurarea Muzeului Naţional al Pompierilor, în urma finalizării procesului de consolidare şi modernizare a acestui important edificiu de cultură, care atestă istoria pompierilor militari români”, informează IGSU:

În cadrul activităţii vor fi prezentate date şi informaţii despre clădirea Foişorului de Foc, dar şi despre proiectul care a facilitat amplul proces de restaurare. Totodată, în toate subunităţile de pompieri este organizată Ziua Porţilor Deschise.

Ziua de 13 septembrie este dedicată pompierilor din România şi marchează comemorarea luptei eroice din 1848, când pompierii din Bucureşti au jucat un rol crucial în apărarea Revoluţiei împotriva trupelor otomane.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *