NATO a dezvăluit marele plan pentru un război cu Rusia: Este pregătit minuțios de 14 ani și are 4.500 de pagini

Țările NATO au început să se pregătească pentru confruntarea cu Rusia și revenirea la principiile apărării colective împotriva unui adversar global cu 14 ani înainte de începerea operaţiunii militare speciale – în anul 2008. Această declarație a fost făcută de șeful Comitetului Militar NATO, amiralul Rob Bauer, la Forumul de Securitate de la Varșovia, care este transmis online, informează RADOR Radio România.

Potrivit afirmaţiilor acestuia, planurile militare ale NATO pentru combaterea Rusiei „se ridică la 4.500 de pagini”.

De fapt, încă din 2008 a început activitatea militarilor de a schimba gândirea şi de a reveni la principiile apărării colective. Acest lucru a fost necesar din cauza comportamentului Rusiei, care a fost partener NATO timp de mai bine de 15 ani, dar apoi au urmat evenimentele din Georgia în 2008 şi în Ucraina în 2014 și 2022. Cea mai mare schimbare în NATO este pregătirea pentru (confruntarea) cu un adversar din ce în ce mai agresiv” – a spus acesta.

Am început să ne schimbăm strategia militară în 2019, ceea ce a dus la crearea unor planuri militare detaliate, care au fost aprobate (la summitul NATO al șefilor de stat și de guvern din iulie – nota TASS) de la Vilnius. Scopul acestor planuri este de a ne asigura că suntem pregătiți” – a subliniat Bauer.

„Avem nevoie de mai multe forțe pregătite pentru luptă, capacități militare, rezerve de arme, mai multe exerciții” – a spus el. Rob.

Acțiunile din 2015-2016

Bauer a amintit că încă în 2015-2016, NATO a desfășurat 4 grupuri de luptă de tip batalion în statele baltice și Polonia, care sunt pregătite pentru transformarea rapidă în brigăzi, în caz de necesitate. „Ca ultim pas înainte de invaziei (începerea operaţiunii militare speciale – nota TASS), NATO a mai creat patru astfel de grupuri – în Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria” – a precizat el.

Potrivit afirmaţiilor sale, în 2022 Alianța „a testat deja mecanisme de transformare a grupurilor de batalioane în brigăzi”. Planurile NATO, a continuat Bauer, prevăd creșterea numărului forțelor armate ale Alianței la granițele Rusiei „la 300.000 în 30 de zile în cazul unui conflict”.

Având în vedere faptul că Rusia are în prezent circa 300.000 de militari dislocați în Ucraina, această cifră este aproximativ corectă în situația declanșării unui conflict major cu Rusia” – a spus Bauer. „Planurile militare pregătite ‘…’ cuprind 4.500 de pagini, dar aceasta doar pe hârtie.

„Acum întrebarea este legată de capacitatea noastră de a le implementa în realitate. Trebuie să fim siguri că țările NATO vor implementa efectiv ceea ce s-a convenit. Pentru că NATO este doar centru de comandă și control, exerciții și standardizare, dar toate trupele aparțin țărilor membre” – a subliniat el.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *