Polițiștii din Arad au rămas „blocați” – Au oprit un șofer cu un Ferrari, la volan era un „client” mai vechi: „Regele țigărilor”

Polițiștii din Arad au oprit un șofer care se afla la volanul unui Ferrari, dar au rămas „surprinși” să vadă că în mașină era un client mai vechi de-al lor. Polițiștii l-au identificat rapid pe Cosmin Mladin, cel supranumit „rege al traficului de țigări din Arad”. Mladin a refuzat orice testare, iar polițiștii l-au condus la o unitate medicală, iar analizele arată că a consumat substanțe psihoactive.

La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 18:40, în cadrul unei acțiuni, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus de un arădean, de 37 de ani, pe Calea Radnei. La momentul opririi, bărbatul a refuzat testarea cu aparatele din dotare, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. La data de 26 aprilie a.c., Biroul Rutier a primit buletinul cu rezultatul analizelor, reieșind că bărbatul a fost sub influența substanțelor psihoactive. Având în vedere aceste aspecte, a fost întocmit un dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. La data de 27 aprilie a.c., față de bărbatul de 37 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.”, arată un comunicat al Poliției.

În anul 2021, poliţiştii şi procurorii DIICOT au dat startul unei acţiuni de amploare, în cadrul căreia au fost efectuate 157 de percheziţii într-un dosar cu un prejudiciu de 10 milioane de lire sterline (aproximativ 12 milioane de euro).

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *