Poliţiştii rutieri au reţinut anul trecut peste 225.000 de permise de conducere

Poliţiştii rutieri au reţinut, anul trecut, peste 225.000 de permise de conducere pentru diverse abateri în trafic, dintre care peste 25.000 de fapte constatate au fost pentru consum de alcool.

Conform bilanţului activităţii Poliţiei Române, în anul 2023 au fost înregistrate 4.525 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 1.545 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.535.

Comparativ cu anul 2022, au fost înregistrate cu 190 mai puţine accidente, cu 88 mai puţine persoane decedate şi cu 160 mai puţine persoane rănite grav.

Pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, la nivel naţional, structurile de poliţie rutieră au executat 58.385 de acţiuni, cu 4.624 mai multe faţă de anul 2022 (creştere de 8,6%).

Totodată, în anul 2023, au fost reţinute 225.887 de permise de conducere, dintre care 16.780 pentru contravenţia de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost descoperite 8.368 de infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, însumând, astfel, 25.148 de fapte de încălcare a legislaţiei din cauza consumului de alcool.

De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, au fost aplicate 1.903.407 sancţiuni, 49.287 de sancţiuni aplicate fiind prevăzute de alte acte normative.

Au fost constatate 53.961 de infracţiuni privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cele mai multe fiind reprezentate de infracţiunile privind conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului 8.368 (15,5%), pe linia conducerii fără permis de conducere – 4.702 (8,7%), urmate de conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive – 3.699 (7%).

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *