Primărița comunei Deda, jud. Mureș, a fost reţinută de DNA
Procurorii DNA Târgu Mureș au reținut trei inculpaţi, între care şi pe primarul comunei Deda, Lucreţia Cadar (PSD), pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul UE. Cu toții urmează să fie prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Valoarea prejudiciului în dosar e de aproximativ 484.000 de lei.
Primărița Lucreţia Cadar e acuzată de săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (patru infracţiuni).
C.C.V., manager de proiect, şi L.M.P. au fost reținuți pentru săvârşirea mai multor infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi complicitate la aceeaşi infracţiune.
„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: în cursul anului 2018, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, Primăria comunei Deda a dobândit calitatea de beneficiar pentru mai multe proiecte. Proiectele vizau incluziunea socială şi combaterea sărăciei şi au presupus furnizarea de servicii de consiliere antreprenorială pentru 336 de persoane şi sprijinirea unui număr de 20 de persoane întreprinzătoare în a dezvolta şi gestiona noi afaceri competitive. După finalizarea cursurilor, cele 20 de persoane ar fi urmat să fie sprijinite să înfiinţeze societăţi comerciale şi să primească ajutor din partea Primăriei Deda”, a transmis DNA, într-un comunicat.
Procurorii mai acuză că, în perioada 2021-2023, primărița Cadar Lucreţia, ajutată de ceilalți inculpați, ar fi convins mai multe persoane defavorizate din localitate, care îndeplineau condiţiile din proiect, să figureze ca administratori ai unor firme, astfel încât acestea să primească, prin intermediul Primăriei, ajutoarele financiare din fonduri europene. Din acești bani au fost cumpărate mai multe utilaje auto, nouă ATV-uri şi un autovehicul de tip UTV. De fapt, spun anchetatorii, utilajele ar fi fost utilizate de alte persoane la activităţi economice din localitate.
Lucreţia Cadar, mai spune DNA, ar fi semnat cererile de acordare a subvenţiei, cererile de plată şi de rambursare pentru sumele cheltuite cu achiziţionarea utilajelor auto şi ATV-urilor, deşi ar fi ştiut că acestea nu sunt reale.