Reorganizare… pe hârtie: Sindicatul Europol va protesta la sediul IPJ Constanța

Reorganizarea IPJ Constanţa, după cazul Vlad Pascu, pare să nu aibă succesul scontat. Cătălin Predoiu, ministerul de Interne, anunța „mai puţini şefi, mai mulţi oameni în operativ“. Polițiștii constănțeni se arată profund nemulțumiți și anunță că, începând de mâine, vor protesta in fața IPJ Constanța: „În zilele de 25, 26, 29 și 30.04.2024, în intervalul orar 14.00-19.00, polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța cu privire la modul cum a fost implementat conceptul de reorganizare. Respectiv, faptul că în acest concept nu au fost materializate nevoile reale ale județului Constanța și nu s-a ținut cont de realitățile din teren în ceea ce privește Portul Constanța, distanța dintre localități și organizarea birourilor sau formațiunilor care au competență teritorială foarte mare“, potrivit lui Daniel Avasilcăi, liderul Sindicatului EUROPOL Constanța.

Polițiștii reclamă și „rezultatul dezastruos al ultimelor încadrări din sursă externă“ în cadrul IPJ Constanța.

„Cel mai important aspect rămâne lipsa resursei umane, care reprezintă un număr redus de polițiști în teren, ce conduce la timpi de reacție crescuți și de aici sunt afectate nevoile cetățeanului, care se reflectă într-o imagine proastă a instituției. Ați văzut și rezultatul dezastruos al ultimelor încadrări din sursă externă de la această unitate, unde nu avem nevoie de o poliție sigură, de o poliție profesionistă, care să asigure cetățenilor județului un climat de ordine și siguranță publică eficientă“, adaugă liderul de sindicat.

La solicitarea lucrătorilor din cadrul IPJ Constanța, sindicatele SIDEPOL, EUROPOL și DIAMANTUL organizează protestul și asigură măsurile de ordine.

În luna noiembrie, Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, declara, la Constanţa, că proiectul-pilot de reorganizare a IPJ Constanţa, din punct de vedere structural şi funcţional, va sta la baza unei viitoare reforme a Poliţiei Române.

Reorganizarea Poliţiei Constanţa a început după tragedia produsă în localitatea 2 Mai, unde un şofer drogat de 19 ani a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei.

A doua zi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, a avut loc o ședință de lucru, la care au participat Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, secretarul de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor general de poliție Bogdan Despescu, și inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de poliție Benone-Marian Matei. La întâlnire au participat șefii structurilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și reprezentanți ai organizațiilor sindicale.

În cadrul activității, a fost prezentată concepția de reorganizare a I.P.J. Constanța, pe cei trei piloni de activitate: ordine și siguranță publică, investigarea criminalității și suport.

,,Am elaborat un plan de lucru în vară și ne-am ţinut de el, astăzi am început punerea în aplicare a proiectului-pilot ,,Noul I.P.J. Constanța”. În esenţă, acesta înseamnă o structură mai simplă şi mai flexibilă, cu mai mulţi poliţişti în operativ, cu o mai bună prezență în stradă, în mijlocul comunităților, cu o concentrare mai logică a liniilor de lucru specializate. Vom urmări aplicarea lui în următoarele luni, vom cere resurse pentru suplimentarea forţelor şi a dotărilor logistice, vom face alocări bugetare în 2024, vom recruta personal suplimentar ş.a.m.d. Luăm în serios acest proiect. Va sta la baza unei viitoare mari reforme a Poliţiei Române, folosind modelul acestui proiect-pilot şi toate lecţiile ce vor fi învăţate pe parcursul aplicării lui. Doresc să îi asigur pe toţi polițiștii, precum şi pe cetăţenii judeţului Constanța, de faptul că înţeleg nevoia de a prioritiza domeniul siguranţei şi ordinii publice pe agenda politică şi administrativă şi voi acţiona în consecinţă. În acelaşi timp, chem alături de Minister în acest efort managementul de la toate nivelurile, colegii din toate armele, sindicatele, autorităţile locale prin ATOP-uri şi, nu în ultimul rând, cetăţenii, beneficiari ai actului profesional poliţienesc”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *