Senatorul Pîrvulescu, săltat de DNA. În urmă cu trei zile anunța că se alătură echipei lui Geoană

Eugen Pîrvulescu, ales senator pe lista PNL în Teleorman, a fost ridicat vineri dimineață de procurorii DNA. El fusese deja trimis în judecată de DNA în alt dosar pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță Teleorman.

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost săltat de DNA. „Direcția Națională Anticorupție (DNA) a emis un mandat de aducere pentru senatorul Eugen Pîrvulescu”, au declarat surse judiciare pentru Gândul, acestea precizând că și politicianul este „cercetat pentru instigare la cumpărare de influență”.

În urmă cu trei zile Pîrvulescu a anunțat că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat și a fost ales la alegerile din 2020, și că se alătură echipei lui Mircea Geoană.

Vreau să mulţumesc, în mod deosebit, colegilor senatori PNL, în ultimii patru ani de zile, precum şi celorlalţi, din ultimi opt ani, pentru colaborare pentru familia liberală. Mă dezafiliez din Grupul Naţional Liberal, senatorilor liberali, şi voi activa ca independent începând de astăzi”, a declarat Pîrvulescu, în 7 octombrie. El a anunțat atunci într-un ziar local că intră în echipa lui Geoană.

Eugen Pîrvulescu a fost trimis în ianuarie 2022 în judecată de DNA, procurorii anticorupție susținând că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță. El este acuzat de comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit informațiilor transmise de DNA în luna ianuarie a anului 2022, Eugen Pîrvulescu „şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – preşedinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediar, să elaboreze şi să-i remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II”.

După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidenţial), Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidaţii care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupţie”, transmite DNA.

Anunțul audierii lui Eugen Pîrvulescu vine la o zi după ce un alt liberal a fost audiat la DNA pentru luare de mită. Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, este acuzat de DNA de luare de mită de la pacienți, inclusiv ouă și găini.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat joi că Nelu Tătaru a fost eliberat din funcţia de preşedinte al filialei PNL Vaslui şi de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Nelu Tătaru, la propunerea mea, a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială şi, desigur, la nivelul grupului se vor lua măsuri pentru a vacanta poziţia de preşedinte al Comisiei de Sănătate”, a spus Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a adăugat că Nelu Tătaru nu se va afla nici pe listele de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *