Statul Major, ședință cu oficiali din Dobrogea, pentru optimizarea coordonării interinstituţionale în contextul situaţiei de la graniţă

Statul Major al Apărării a organizat marți, 26 septembrie, în sistem videoconferință, o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților publice locale din județele Brăila, Constanța, Galați și Tulcea. Activitatea a urmărit optimizarea coordonării interinstituționale în contextul situației de securitate determinată de evoluția agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei.

Agenda a cuprins prezentarea situației de securitate, a procesului de comunicare publică a armatei, subiecte din tematica pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare, respectiv responsabilitățile legale ce revin diferitelor instituții din sistemul național de apărare.

Ședința se înscrie în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 969/2007 privind organizarea, desfășurarea şi conducerea pregătirii pentru apărare a persoanelor cu atribuții de conducere în domeniul administrației publice, la nivel central şi local fiind, totodată, o continuare a dialogului susținut de conducerea MApN cu reprezentanții autorităților publice locale.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *