Ucrainenii de la Naftogaz negociază cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze din Marea Neagră

Compania ucraineană de petrol și gaze Naftogaz, care a descoperit rezerve substanțiale de gaze offshore în Marea Neagră înainte de invazia rusă, este în negocieri cu OMV Petrom pentru a forma un parteneriat legat de acest zăcământ, conform surselor Reuters.
Cantitatea exactă de gaze recuperabile nu a fost indicată, dar una dintre surse a descris descoperirea drept „unul dintre cele mai promițătoare zăcăminte de gaze din regiunea Mării Negre”, unde România și Turcia dezvoltă deja depozite pe cont propriu. Discuțiile sunt în stadiu inițial, iar dezvoltarea zăcământului nu va începe înainte de încheiere a războiului. Totuși, descoperirea gazelor ar putea… CITEȘTE CONTINUAREA!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
