Urmărire ca în filme, în Dolj. Băut și fără permis, a vrut să fugă de polițiști

Un șofer beat și fără permis a fost protagonistul unei urmăriri ca în filme, într-o comună doljeană. Bărbatul le-a atras atenția polițiștilor, atunci când a fost văzut în trafic, conducând haotic. Tânărul nu doar că a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, dar a dat startul unei curse în toată regula. Când, într-un final, a fost blocat de oamenii legii, acesta și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă.

Întreaga scenă s-a petrecut vineri noapte, în comuna Pleniţa din Dolj. Bărbatul a fost observat în trafic de poliţie, circulând haotic. Acesta a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea lui pe mai multe străzi din localitate, potrivit Observator News.

După o urmărire pe mai multe străzi, mașina a fost blocată. În încercarea de a scăpa, șoferul a abandonat autoturismul și a luat-o la fugă, dar și de această dată, a fost prins de polițiști. Oamenii legii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, era sub influența alcoolului (0,85 mg/l în aerul expirat) și conducea un autoturism neînmatriculat, cu plăcuțe care aparțineau altui vehicul.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *