Criminalitatea economică de la IPJ Constanța, descinderi acasă la o profesoară: Și-ar fi însușit televizorul și telefonul din școala unde era directoare
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Constanța, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de delapidare. Perchezițiile ar fi vizat-o pe fosta directoare a Școlii nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța, Florentina Țigmeanu.
Perchezițiile miercuri, 9 octombrie, au avut loc la domiciliile unor persoane fizice. Prejudiciul cauzat este estimat la peste 8.000 de lei. Astfel, ca urmare a încheierii unui contract cu o societate de telefonie mobilă, una dintre persoane și-ar fi însușit, pe nedrept, mai multe bunuri, precum un televizor, un telefon și 2 routere, care făceau obiectul contractului între societatea menționată și o unitate școlară în cadrul căreia persoana bănuită de comiterea faptei își desfășura activitatea.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate documente cu valoare probatorie și un televizor. În cauză, polițiștii continuă cercetările. Potrivit informațiilor din presa locală, confirmate de Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța, ar fi vorba de fostul director al Școlii nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, Florentina Țigmeanu.