DIICOT Oradea: Cercetați pentru comercializare şi deţinere de droguri de mare risc

Două persoane sunt cercetate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Oradea, pentru efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie, respectiv deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

Una a fost pusă sub control judiciar, iar cealaltă, arestată preventiv.

Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor, din actele de urmărire penală a reieşit că, în perioada ianuarie – mai 2024, una dintre persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut, manipulat şi comercializat, în mod repetat, diferite cantităţi de substanţă psihoactivă (2 – MMC) către consumatori din judeţul Bihor.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate peste 45 de grame de substanţe psihoactive (2 – MMC şi 4 – CPD), porţionate şi ambalate, în scopul vânzării, sume de bani, precum şi alte mijloace de probă.

Cu privire la cea de-a doua persoană, s-a reţinut că, la data de 17 mai 2024, ar fi deţinut, la domiciliul său, o cantitate de cocaină destinată consumului propriu.

La aceeaşi dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de prima persoană cercetată şi măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, pentru cea de-a doua.

La data de 18 mai 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a primei persoane, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *