Jaf și arestări la Domeniile Bohotin: Au fost furate sute de sticle de vin de colecție

Patru persoane au fost arestate preventiv după ce ar fi furat, în mai multe rânduri, 332 de sticle de vin de colecție, în valoare de aproape 40.000 de lei, din beciul de la Domeniile Bohotin. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, procurorul a propus marți arestarea preventivă a patru inculpați pentru furt calificat. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Răducăneni a admis propunerea.
Cei patru sunt acuzați că, în perioada iunie 2026 – 31 iulie 2026, au pătruns prin efracție în beciul firmei AGRO INDUSTRIALA BUCIUM SRL (Domeniile Bohotin), împreună cu alți autori. De aici, ar fi furat, în mod repetat, un total de 332 de sticle de vin de colecție. Prejudiciul cauzat se ridică la 39.840 de lei.Trei dintre inculpați ar fi săvârșit faptele în stare de recidivă, fiind condamnați anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului.În același dosar, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de un alt inculpat, pentru complicitate la furt calificat în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, acesta i-ar fi ajutat pe ceilalți inculpați.

