Justiția spectacolului și complicitatea tăcută: Inspecția Judiciară refuză să oprească scurgerile ilegale de informații nepublice din dosarele penale, operate de parchete – DOCUMENT

În pofida opacității manifestate de autorități, pe masa opiniei publice se menține una dintre cele mai grave și cronicizate fracturi ale sistemului judiciar românesc, marcat de scurgerea sistematică de informații nepublice din dosarele penale către anumite instituții de presă agreate. În timp ce avocații și părțile implicate în anchete sunt privați de accesul facil la propriile dosare și sunt ținuți în întuneric, fragmente confidențiale de urmărire penală, adesea însoțite de date cu caracter personal protejate de normele GDPR, își fac apariția în mod selectiv pe posturile sau în publicațiile apropiate de cercurile de influență ale parchetelor. Această practică nu doar că dinamitează prezumția de nevinovăție, dar transformă justiția într-un spectacol mediatic regizat în culise, unde interesele procedurale sunt subordonate unor agende obscure. Într-o democrație funcțională, o asemenea anomalie ar trebui să activeze de urgență mecanismele de control și sancțiune, însă realitatea instituțională demonstrează contrariul.

În mod oficial, legislația penală românească pedepsește aspru astfel de derapaje. Potrivit Codului Penal, infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, reglementată de articolul 304, sancționează fapta persoanei care, cunoscând datorită atribuțiilor de serviciu anumite informații care nu sunt destinate publicităţii, le divulgă fără drept, punând în pericol interesele unei persoane sau buna desfășurare a unei activități, cu pedepse cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă. Mai mult, atunci când asemenea fapte sunt comise de magistrați – procurori sau judecători care trădează confidențialitatea unei anchete în curs – devine incidentă și infracțiunea de compromitere a intereselor justiției, prevăzută de articolul 277 din Codul Penal, care pedepsește divulgarea fără drept de informații dintr-o cauză penală ce împiedică sau îngreunează aflarea adevărului ori protejează interese nelegitime, atrăgând de asemenea pedepse privative de libertate de la 3 luni la 3 ani. Cu toate acestea, în fața unui fenomen atât de răspândit, instituțiile statului – în speță, Inspecția Judiciară – preferă să ridice din umeri, transformând legea într-o literă moartă atunci când beneficiarii scurgerilor sunt chiar vectorii de putere din interiorul sistemului.

Încercarea noastră de a obține o poziție oficială sau o asumare instituțională din partea organismului însărcinat cu vigilența disciplinară s-a soldat cu un eșec total, concretizat într-un răspuns pe care îl putem cataloga drept o sfidare la adresa opiniei publice. Solicitarea oficială adresată Inspecției Judiciare în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public a primit un răspuns sec și steril. Prin adresă, instituția a transmis cu o rigiditate birocratică deplină că „nu poate emite puncte de vedere în afara cadrului procedural strict definit de lege” și a indicat că eventualele demersuri trebuie să urmeze calea unei sesizări disciplinare clasice:

Această replică minimalistă și refractară confirmă, dacă mai era nevoie, că Inspecția Judiciară nu are nicio deschidere și nicio intenție reală de a investiga sau combate această meteahnă sistemică, refugiindu-se în spatele unor portițe procedurale pentru a evita asumarea unei crize care macină credibilitatea întregului corp profesional.