Peste 56 de tone de deşeuri provenite din Italia, Anglia şi Germania au fost blocate la intrarea în Arad și trimise înapoi la expeditori
Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu peste 56 tone de deşeuri provenite din Italia, Anglia şi Germania, anunță Agerpres. Doi dintre şoferii automarfarelor sunt români, iar al treilea este cetăţean ungar. Ei transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, utilaje agricole şi metale neferoase de la firme din cele trei ţări pentru firme din România.
„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 56.040 kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.
Autorităţile au dispus ca deşeurile să se întoarcă la expeditori.