Poliția intră tare în consumatorii de droguri: Alți doi tineri drogați, prinși în trafic, în Giurgiu

Doi tineri şoferi cu vârste de 21 şi 22 de ani, din judeţul Giurgiu, sunt cercetaţi penal după ce au fost depistaţi în trafic de polițiști, în municipiul Giurgiu, sub influenţa substanţelor psihoactive.

Poliţiştii giurgiuveni au depistat pe un drum din localitatea Malu Spart, un tânăr de 22 de ani, din comuna Bucşani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive, iar pe şoseaua Sloboziei, din municipiul Giurgiu, au depistat un alt tânăr, de 21 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, se arată într-un comunicat de presă, transmis marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, potrivit Agerpres.

În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale în care sunt efectuate cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *