Un nou denunț la DNA împotriva lui Coldea și Dumbravă. Este CUTREMUR în SRI: Încă un general ar urma să fie demis și audiat

A apărut un al doilea om de afaceri care l-a denunțat pe generalul (r) SRI Florian Coldea la DNA. Este vorba despre un om de afaceri care a fost introdus în reţeaua Coldea – Dumbravă – Cocoru de o serie de persoane interesate. Când acesta şi-a dat seama că este vorba despre înșelăciune a început să fie ameninţat şi șantajat.

Omul de afaceri a povestit, sub protecția anonimatului, la Antena 3 CNN, șirul evenimentelor şi cum manevrau afacerile cei trei generali SRI.

Am fost contactat de numitul Marius Sarafu, inspector în cadrul Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc (ONJN) din România. Mi-a fost prezentată firma CryptoData dacă ar fi interesată să investească în această afacere pentru că a văzut că era aproape finalizată şi urma să performeze. Am fost la ei la sediu unde l-am întâlnit pe Bogdan Mărunţis, Ovidiu Toma, Sebastian Birligea, avocatul lor şi încă o persoană căreia nu îi ştiu numele şi au văzut despre ce este vorba. Ei au fost interesați să preia 75% din acest cazinou, eu rămânând să răspund, să fiu administratorul afacerii şi să dețin cu Marius Sarafu 25%. Mi s-a părut puţin ciudat dacă ei au 75%, de ce eu să fiu administratorul afacerii. Acțiunile urmau să fie plătite printr-o scrisoare de garanție în valoare de un milion şi jumătate emisă de la o bancă din Malaezia, Anglia din ce ţară voiam eu. Mi s-a părut un pic ciudat pentru că ştiu povestea scrisorilor de garanție şi am cerut să mi se dea şi mie modelul de scrisoare de garanție. Mi s-a dat modelul de scrisoare de garanție pe care ei l-au dat la MotoGP ca să-şi ia licență sau ce aveau ei acolo în valoare de cinci milioane de dolari emisă de o bancă din Malaezia şi m-am uitat puţin şi eu pe ea. Am verificat garantul scrisorii de garanție care era o firmă din România. Am verificat firma şi cu un an în urmă avusese un rulaj de 300.000 de euro. Mi s-a părut ciudat. Ei dăduseră cu firma care avea rulaj de 300.000 de euro la MotoGP o scrisoare de garanție de cinci milioane, urma să mai îmi dea şi mie de un milion şi jumătate şi încă una de trei milioane care garantau câștigurile jucătorului pentru că urmau niște sume colosale să se ruleze zilnic prin cazinou, ajungându-se să se ruleze până la un milion de dolari pe zi. Mi s-a părut foarte ciudat. I-am spus tipului care m-a dus acolo de la ONJN că este imposibil să garantezi cu o firmă care are 300.000 de euro să garantezi scrisoarea mea şi celelalte scrisori. În momentul respectiv mi s-a zis că „ciocul mic”. Oamenii ăștia îi au în spate pe Coldea, Dumbravă şi Cocoru, trei generali SRI, şi ar fi mai bine să tac din gură. Pentru că chiar dacă m-am prins nu e bine să spun nimic despre ce este vorba. M-am prins de două lucruri. În primul rând că era vorba de o înșelăciune. Ei voiau să ia 75% din cazinou cu o scrisoare de garanție care nu avea nicio valoare, din punctul meu de vedere, lucru care s-a dovedit din noiembrie când ei au fost eliminați din circuitul MotoGP şi au avut datorii acolo. În momentul în care garantezi cu o scrisoare de garanție dacă ai datori poți plăti imediat, dar ei nu au putut. Nu am mai vrut să colaborez şi ca să mă convingă să tac, că m-am prins că este o înșelăciune, am început să fiu ameninţat. Mi s-a spus că în spatele lui Toma şi Mărunțiș stau trei generali SRI, Coldea, Dumbravă şi Cocoru, şi dacă mă duc la autorități voi avea mari probleme pentru că oamenii sunt foarte periculoși. Ştiam că sunt oameni foarte influenți în România. Mi s-a spus că trebuie să-i refuzăm frumos. I-am refuzat le-am spus că nu ne interesează şi după aceea au început să apară diverse surprize. Am început să fiu ameninţat şi șantajat de acest Marius Sarafu, presiuni. Mi-au fost prezentați niște hackeri de la Vâlcea care urmau să aducă nişte carduri să spălăm niște bani. L-am refuzat frumos, i-am spus că nu mă interesează acest gen de afacere. I-am spus că nu am muncit atât toată viaţa ca să mă bag în mizerii din astea. A urmat un șantaj în avion pe care l-am avut de la un fost angajat care mi-a spus că ar fi bine să nu-l supăr pe domnul Sarafu, să accept condițiile lor, că altfel lucrurile vor fi foarte complicate”, a spus cel de-al doilea denunțător al lui Florian Coldea, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.

Marius Sarafu, inspector la Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc, a declarat printr-un drept la replică următoarele:

  • Nu este nicio incompatibilitate în a avea legături de afaceri la un cazinou;
  • Un cazinou ca acesta nu primea jucători din România;
  • Are un proces cu denunțătorul;
  • Nu are legătură cu Coldea, Dumbravă şi Cocoru, nu i-a cunoscut niciodată;
  • Nu vrea să îi fie difuzată înregistrarea;
  • Nu se simte vinovat cu nimic;

Reacția lui Bogdan Mărunțiș: „Sunt aberații. Nu mă ştiu cu Dumbravă şi Cocoru şi nu sunt săgeata nimănui. Nu am ameninţat pe nimeni şi îmi rezerv dreptul de a apela la proces şi la CNA dacă se dau lucruri neadevărate despre mine”.

Bogdan Mărunțiș a refuzat să dea o declaraţie înregistrată. Antena 3 CNN l-a contactat şi pe Ovidiu Toma, însă acesta are telefonul închis.

Director adjunct al SRI, ar urma să fie demis și audiat la DNA în dosarul lui Coldea

Potrivit surselor Realitatea Plus, ar urma demiterea generalului Adrian Ciocârlan, adjunct în cadrul SRI. Mai mult, Ciocârlan va fi audiat la DNA în dosarul lui Coldea. Totodată, potrivit sursei citate, ar urma și o decizie cu privire la soția lui Florian Coldea, ofițer și șefă a Centrului de Psihologie al SRI.

Având în vedere scandalul în care  este implicat soțul său, va decide dacă va rămâne în cadrul Serviciului Român de Informații. Astfel, transmite sursa menționtă, se așteaptă undă verde pentru plecarea lui Ciorcârlan din funcția de conducere de la SRI, iar propunerea ar fi ajuns deja pe masa președintelui Klaus Iohannis, cel care poate face această schimbare.

Înlăturarea lui Ciorârlan, care a fost menționat în dese rânduri drept un apropiat al generalului Florian Coldea, ar avea legătură cu o iminentă convocare a generalului la DNA, pentru audieri în dosarul generalilor Coldea și Dumbravă.

În 2018, un fost şef al SPP vinea cu dezvăluiri şocante din cadrul SRI. În prim-plan se regăsea, Florian Coldea şi, surprinzător, adjunctul directorului SRI, Adrian Ciocîrlan.

Dumitru Iliescu susţinea, într-o postare pe Facebook, că deşi a fost demis, Coldea încă trage sfori în cadrul serviciului, iar drept dovadă, fostul şef al SPP vinea cu amănunte cu privire la o întâlnire între generalul Coldea şi adjunctul Ciocîrlan.

„Domnul general Ciocarlan face parte si domnia sa din Statul Paralel, colaborand intens cu domnii Maior, Coldea si Dumbrava în soluționarea „corespunzătoare” a problemelor din câmpul tactic numit JUSTIȚIE.”, spunea Dumitru Iliescu, care susţinea că are în vedere chiar sesizarea comisiilor parlamentare în acest sens.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *