Răsturnare spectaculoasă în dosarul lui Wiz Khalifa: Curtea de Apel București a anulat mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea

Cunoscutul rapper american Wiz Khalifa, judecat în România în urma incidentului în care a fumat o țigară cu cannabis direct pe scena festivalului de muzică Beach, Please! din stațiunea Costinești, ar putea scăpa de pedeapsa cu închisoarea. Situația juridică a artistului a suferit o turnură majoră după ce Curtea de Apel București i-a admis contestația în anulare, desființând decizia de condamnare anterioară pronunțată de magistrații de la Constanța și anulând mandatul de executare a pedepsei.
Decizia vine în urma unui parcurs procedural marcat de mutarea dosarului la o altă instanță din țară. La mijlocul lunii septembrie, apărarea artistului a solicitat strămutarea cauzei, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca întreaga contestație să fie judecată de Curtea de Apel București, hotărârea fiind definitivă. Astfel, la începutul lunii noiembrie, magistrații bucureșteni au admis contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale pronunțate la sfârșitul anului 2025 de Curtea de Apel Constanța, dispunând totodată anularea mandatului de executare a pedepsei de nouă luni de închisoare emis pe numele artistului.
Dosarul penal a fost instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care l-au trimis în judecată pe rapperul american, al cărui nume real este Thomaz Cameron Jibril, sub acuzația de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu. Conform actelor de acuzare, incidentul s-a petrecut în iulie 2024, în incinta spațiului de desfășurare a festivalului din Costinești, unde artistul a fost surprins deținând peste 18 grame de cannabis și o țigaretă conținând același substanțe interzise.
În faza de fond, Tribunalul Constanța hotărâse inițial condamnarea lui Wiz Khalifa la o pedeapsă mai blândă, constând într-o amendă penală în valoare de 3.600 de lei. Această soluție a fost însă contestată de procurorii DIICOT, care au atacat hotărârea la Curtea de Apel Constanța. Instanța constănțeană a admis apelul parchetului și a reindividualizat pedeapsa, aplicându-i artistului o condamnare de nouă luni de închisoare cu executare. Noua etapă procedurală deschisă la Curtea de Apel București oferă acum o șansă reală de reevaluare a sancțiunii aplicate în acest caz mediatizat.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
