Șantierul Naval Damen Galați, în centrul noilor planuri de înzestrare ale marinei olandeze, în timp ce Forțele Navale Române rămân complet pe dinafară

Capacitățile strategice ale Șantierului Naval Damen din Galați continuă să joace un rol esențial în programele de apărare ale statelor occidentale, fiind selectat pentru noi contracte majore destinate marinei Țărilor de Jos și altor parteneri NATO. În timp ce uzina de la Dunăre lucrează la zeci de nave militare de anvergură pentru flote externe, contrastul cu propria strategie de înzestrare a României devine tot mai evident, autoritățile de la București neavând încheiate contracte de colaborare similare pentru necesitățile Forțelor Navale Române.

Planurile recente de retehnologizare și modernizare a flotei Țărilor de Jos aduc noi comenzi importante pentru șantierul din Galați, care va construi patru nave de transport amfibiu destinate marinei olandeze. Proiectul, menit să sprijine operațiunile amfibii ale Corpului Regal de Infanterie Marină și să servească drept platformă logistică de comandă, a stârnit deja un interes puternic și din partea Regatului Unit, care analizează posibilitatea de a achiziționa același tip de nave.

Această nouă comandă se adaugă portofoliului masiv de proiecte militare derulate deja la Galați, unde sunt construite nave de sprijin multirol, un portavion de drone avansat de peste 100 de metri destinat Portugaliei, precum și un program amplu ce vizează construcția a cel puțin șase fregate moderne pentru forțele navale din Țările de Jos și Belgia, a căror producție efectivă va începe anul viitor. Cu peste treizeci de nave militare livrate deja către state aliate, șantierul românesc se menține în topul constructorilor navali de profil din Europa.

În timp ce expertiza și infrastructura de la Galați sunt valorificate la maximum de guvernele occidentale pentru reînnoirea flotei din Marea Nordului și Atlantic, lipsa unor comenzi similare pentru Marina Română ridică semne de întrebare serioase în rândul specialiștilor din domeniul apărării. Decizia autorităților române de a nu direcționa fondurile de înzestrare navală către un producător local de o asemenea importanță strategică reflectă o lipsă de viziune în integrarea industriei naționale de apărare cu nevoile reale ale armatei, lăsând flota românească fără o retehnologizare consistentă bazată pe potențialul autohton.