Trei minori din București, arestați de DIICOT după ce au furat droguri și apoi le-au vândut

Patru persoane, dintre care trei minori, au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri. Ei au obținut drogurile după ce au intrat, cu fețele acoperite, în apartamentul unei tinere, au imobilizat pe concubinul acesteia și au sustras o geantă în care se afla canabis, conform Mediafax.

La datele de 05, 06 și 07.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 4 inculpați, dintre care trei minori, unul de 14 ani și doi în vârstă de 16 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. În sarcina inculpaților minori s-a reținut și infracțiunea de tâlhărie calificată. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 30/31.05.2024, inculpații minori, în baza unei înțelegeri prealabile, s-au întâlnit la o adresă situată în municipiul București, sectorul 5 și au determinat o tânără să coboare din imobil, după care, având fețele acoperite, au amenințat-o cu un cuțit și forțat-o să-i conducă în apartamentul ei. După ce au pătruns în interior, l-au imobilizat pe concubinul acesteia și au sustras o geantă în care se afla o cantitate de canabis”, anunță DIICOT.

Procurorii transmit că investigațiile efectuate au relevat faptul că inculpații minori au împărțit în mod egal cantitatea de canabis sustrasă, o parte din aceasta fiind ridicată în urma perchezițiilor efectuate la datele de 04.06.2024 și de 06.06.2024, de la o adresă frecventată în mod curent de către un alt inculpat minor.

Precizăm că persoana vătămată în cazul infracțiunii de tâlhărie calificată (coinculpat în prezentul dosar pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc) a reclamat inițial că i s-au furat bani și bunuri, însă în urma percheziției efectuate la locuința unuia dintre inculpații minori, a fost găsită și ridicată și cantitatea de aproximativ 200 grame canabis sustrasă în noaptea respectivă. De asemenea și la domiciliul inculpatului de la care a fost sustrasă geanta conținând droguri au fost identificate și ridicate, cu ocazia percheziției, aproximativ 40 grame canabis și un cântar de precizie”, se menționează în comnunicat.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a decis vineri arestarea preventivă a trei dintre inculpați, doi fiind minorii în vârstă de 16 ani. Minorul de 14 ani, care a fost arestat preventiv joi, se afla sub măsura arestului la domiciliu fiind cercetat pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de tâlhărie precum și a unei infracțiuni de vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieții persoanei.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *